Proiectul Nesupusele – 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă a fost derulat de De Basm în cadrul manifestărilor dedicate celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, cu sprijin financiar nerambursabil obținut de la Ministerul Culturii și Identității Naționale în perioada 10 octombrie – 7 decembrie 2018. Este un proiect de educaţie alternativă având ca teme transversale: diversitatea culturală, dezvoltarea valorilor patriotismului şi ale spiritului civic, respectul pentru istoria privată, cea de zi cu zi, nu doar pentru cea publică a unei ţări. Este un proiect care pune în valoare elite, dar care, în acelaşi timp, transformă biografii „obişnuite” în biografii demne de a fi povestite. Nesupusele sunt personalități feminine care au declanșat sau participat la schimbări pozitive, au încercat și adesea au reușit să schimbe în bine lumea din jurul lor, să răstoarne prejudecăți, să doboare bariere, să lupte pentru drepturile și visurile lor și să exceleze în ce și-au propus.
Volum colectiv: autoare Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan Laura Grunberg și Cristina Andone; ilustrații Sorina Vazelina, Szabo Zelmira, Maria Surducan, Ileana Surducan, Cristina Radu, Anabella Orosz, Kürti Andrea, Keszeg Agnes, Oana Ispir, Livia Coloji, Maria Brudașcă, Cristina Barsony.
Graphic Design: Adelina Butnaru, Faber Studio;

Désobéissantes